”Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înțelesul prezentei directive.” – Directiva 2001/29/CE – considerentul 27
”Utilizator de opere muzicale in scop ambiental – orice persoana juridica sau fizica autorizata, care deține ori folosește cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spații, închise ori deschise, in care sunt instalate sau deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD-player, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet.” – Metodologia privind remunerațiile cuvenite titularilor de drepturi patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publica a operelor muzicale in scop ambiental aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011
Cu toate că prevederile europene sunt extrem de clare, metodologiile organismelor de gestiune colectivă din România conțin dispoziții total contrare și care au dus, de-a lungul vremii, la o serie de situații absurde. Organismele de gestiune colectivă din România solicită plata remunerațiilor pentru simplul fapt că deții un computer, laptop sau tabletă în spațiul destinat afacerii tale, chiar dacă nu utilizezi aceste echipamente pentru a comunica muzică, filme sau orice alte opere protejate.
Am întrebat Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cum se împacă prevederile europene cu dispozițiile contrare din metodologiile organismelor de gestiune colectivă din România iar răspunsul iar autoritatea statului ne-a răspuns că ”ORDA nu are competențe în a interveni asupra conținutului metodologiilor, acestea reprezentând contracte-cadru, rezultat al negocierilor părților”. Practic, au dreptate: ORDA doar publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala entității care a inițiat procedura de negociere, prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, protocolul (metodologia) încheiat între părți (Legea 8/1996, art. 165, alin. 3).
Soluția ? Renegocierea tuturor metodologiilor în așa fel încât să țină cont de prevederile europene.
Simpla deținere a unor echipamente care ar putea efectua comunicări însă nu sunt utilizate pentru așa ceva nu are cum să reprezinte comunicare publică. Pe lângă faptul că e spune Directiva 2001/29/CE, e și concluzia logică pe care o poate trage oricine: din moment ce nu comunici nicio operă protejată, nu ai cum să realizezi o ”comunicare publică” de opere protejate.
Aceste prevederi au dus la mii de situații în care afaceri de tot felul au fost chemate în judecată de organismele de gestiune colectivă fără ca vreun angajat al acestora să fii trecut vreodată prin spațiile respective pentru a constata dacă se comunică muzică, filme sau alte opere protejate – a fost de-ajuns să dovedească în instanță că, la un moment dat, entitatea respectivă a achiziționat orice fel de echipament din cele menționate în metodologii. Astfel, cum nicio afacere nu mai poate exista de foarte multă vreme fără măcar un calculator sau un laptop, au devenit utilizatori în mod automat iar instanța a constatat că au realizat ”comunicări publice” deși nimeni nu a dovedit vreodată că, în mod real, au făcut asta. La Tribunalul București, 90% din aceste dosare se încheie în două-trei luni cu admiterea cererilor organismelor de gestiune colectivă și cu obligarea la plată a unor sume exorbitante de către utilizatori, unde cea mai mare parte sunt penalitățile stabilite tot prin metodologii (acest aspect l-am ridicat Ministerului Culturii și am propus un amendament la lege care să plafoneze nivelul penalităților pe care le pot percepe aceste organisme – amendamentul nostru a fost introdus în proiectul de lege și adoptat în plenul Camerei Deputaților în data de 02.03.2022).
Subiectul este și pe masa Curții Europene de Justiție în Cauza C-775/21 (BlueAir Aviation), speță în care UCMR-ADA a solicitat de la compania aeriană remunerații pentru toate aeronavele deținute cu toate că nu în toate s-a comunicat muzică, și asta pentru simplul motiv că avioanele sunt echipate cu instalații de sonorizare impuse de reglementările privind siguranța traficului aerian (!). CJUE s-a mai pronunțat pe acest subiect în mai multe cauze: SGAE, [46]–[47]; Organismos, [33]; Airfield, [74]; Filmspeler, [39]; Stim, [33], în toate reafirmând ceea ce spune și directiva: ”„[s]impla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare”.
Ca urmare a modificărilor propuse de asociația noastră la Legea 8/1996, organismele de gestiune colectivă vor fi obligate, la 3 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, să renegocieze metodologiile, moment în care vom cere și susține, printre multe altele, eliminarea acestor prevederi contrare dreptului comunitar european.