Autoritatea de concurență va analiza modul în care România a aderat la dispozițiile europene privind drepturile de autor și felul în care legislația a fost armonizată. Totodată, se va analiza atât modalitatea de reprezentare și gestionare a drepturilor de autor și a drepturilor conexe în contextul digital, cât și derularea relației comerciale între organismele de gestiune colectivă, care administrează drepturile încredințate, și utilizatorii operelor protejate.
Necesitatea protejării drepturilor de autor și a drepturilor conexe a fost accentuată de utilizarea din ce în ce mai frecventă a internetului, utilizare care a dus la o multitudine de posibilități în ceea ce privește transmiterea operelor protejate de drepturi de autor și drepturi conexe.
Pe parcursul desfășurării analizei, autoritatea de concurență poate solicita informații și documente tuturor actorilor implicați, companii, asociații sau autorități, care, de altfel, pot trimite orice informație relevantă sau pot contacta autoritatea.
În acest context, Consiliul Concurenței va colabora atât cu asociațiile, companiile, titularii de drepturi, organismele și instituțiile publice, care pot trimite orice informație relevantă sau pot contacta autoritatea prin datele de contact aferente. Autoritatea respectă confidențialitatea datelor și a informațiilor aduse la cunoștință prin eventualele documente transmise ori prin interviurile cu persoanele interesate.
În urma anchetei sectoriale, Consiliul Concurenței poate propune recomandări și măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenței, implicit asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii concurenței, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa.

http://www.consiliulconcurentei.ro/wp-content/uploads/2022/12/sectoriala-drepturi-de-autor-dec-2022-cutrk.pdf